Iubesc deserturile cu brânză dulce, în special pe cele cu urdă. Și când am găsit urdă bună la piață, am știut că trebuie să pregătesc un desert. De data aceasta am ales niște plăcinte cu brânză dulce și fructe, în cazul meu, zmeură. Originea acestor plăcinte numite Vatrushka este în Rusia, dar ele sunt populare în toată Europa de Est. Așadar, cu siguranță aveți deja la îndemână toate ingredientele necesare. Trebuie doar să vă apucați de treabă și vă garantez că veți obține un desert delicios, pufos și aromat! Iar dacă vă plac deserturile cu aluat, vă invit să încercați și rețeta mea de chifle Maritozzi cu frișcă!
Ingredientele Necesare Pentru Plăcinte
- lapte: eu am folosit lapte cu 1,5% grăsime, dar orice fel de lapte va funcționa, chiar și cel vegetal.
- drojdie: 7g drojdie uscată, sau 25g drojdie proaspătă.
- zahăr: puteți adapta cantitatea de zahăr după gust. Eu nu am dorit ca plăcintele să fie prea dulci, așa că nu am pus foarte mult. De asemenea, se poate folosi zahăr brun, însă nu și îndulcitori lichizi.
- vanilie și coajă de lămâie: sau orice alte arome preferați. Dacă folosiți coajă de lămâie, asigurați-vă că lămâile sunt netratate.
- unt: de preferat cu 82% grăsime. Nu folosiți margarină, pentru că aroma va fi diferită.
- ouă
- făină albă de grâu: ideal, o făină pentru cozonac. Nu folosiți făină integrală sau una fără gluten, pentru că nu veți obține plăcint pufoase.
- brânză dulce: eu am folosit urdă, dar se poate folosi și brânză dulce de vaci sau ricotta. Dacă folosiți o brânză cu mai mult lichid, va trebui să o stoarceți bine înainte.
- smântână: fermentată și cu cât mai grasă. Dacă smântâna nu e suficient de grasă, umplutura s-ar putea să rămână prea lichidă.
- amidon: de porumb sau cartof, oricare va funcționa.
- fructe: eu am ales zmeură proaspătă, dar puteți folosi orice fructe vă plac. Puteți folosi chiar și mac, Nutella, dulceață, sau chiar să lăsați umplutura simplă, doar cu brânză.
Păstrare și Pregătire în Avans
Aceste plăcinte rusești sunt delicioase calde, alături de o ceașcă de cafea sau ceai, dar sunt la fel de bune și după câteva zile. Se pot păstra la temperatura camerei pentru 2 zile, sau la frigider pentru maxim o săptămână. Mie îmi place să le încălzesc puțin la microunde înainte de servire, dar se pot servi și la temperatura camerei. Va trebui doar să le scoateți din frigider cu 15 minute înainte de servire, pentru a redeveni moi.
Dacă doriți să pregătiți plăcintele Vatrushka în avans, puteți dospi aluatul peste noapte la frigider, iar a doua zi să continuați procesul. De asemenea, plăcintele coapte se pot păstra la congelator pentru 2-3 luni, învelite în folie de plastic. Se deconglează la temperatura camerei, se încălzesc puțin și vor fi la fel de delicioase ca cele proaspăt coapte!
Placinte cu Brânză Dulce și Zmeură – Vatrushka
Echipament
- 1 mixer planetar (opțional, pentru frământat)
- 1 blender
Ingrediente
Pentru aluat:
- 200 ml lapte călduț
- 7 g drojdie uscată
- 80 g zahăr tos
- 1 lgț extract de vanilie
- coaja unei lămâi, răzuită
- 60 g unt, topit
- 2 ouă
- 475 g făină albă de grâu
Pentru Umplutură:
- 150 g urdă sau brânză dulce
- 150 g smântână grasă
- 1 ou
- 1 lg amidon de porumb
- 65 g zahăr pudră
- 1 lgț extract de vanilie
- coaja unei lămâi, răzuită
- zmeură proaspătă
- 1 ou (pentru a unge plăcintele)
Instrucțiuni
- Începem prin a activa drojdia. O adăugăm peste laptele călduț, alături de o lingură de zahăr, apoi așteptăm 10 minute, până formează bule pe suprafața laptelui.
- Adăugăm peste lapte toate celelalte ingrediente pentru aluat, apoi frământăm până obținem un aluat suplu, foarte puțin lipicios. Eu am folosit un mixer planetar și am frământat pentru 20 minute, dar dacă frământați de mână, va dura puțin mai mult.
- Transferăm aluatul într-un bol uns cu ulei și îl lăsăm la dospit pentru o oră și jumătate, până își dublează volumul. Apoi, îl împărțim în 10 bucăți egale, din care formăm biluțe. Rotim biluțele pe blatul de lucru (așa cum se observă în video), pentru a crea tensiune în aluat și a obține o sferă perfectă. Le punem apoi pe o tavă dreptunghiulară, tapetată cu hârtie de copt.
- Lăsăm din nou biluțele de aluat la dospit pentru 20 minute, timp în care pregătim umplutura. Punem toate ingredientele, exceptând zmeura, într-un bol și le omogenizăm cu ajutorul unui blender vertical.
- Cu ajutorul fundului unui pahar uns bine cu ulei, aplatizăm mijlocul fiecărei biluțe de aluat, pentru a crea o gaură. În aceasta vom pune o lingură de compoziție, apoi vom adăuga deasupra zmeura. Procedăm la fel pentru toate plăcintele.
- Ungem plăcintele cu ou bătut, apoi le punem la cuptor pentru 25 minute, în cuptorul preîncălzit la 180 grade C. Opțional, după ce le scoatem, le ungem cu puțin unt topit, pentru a se păstra moi și pufoase. Pudrăm apoi cu zahăr și servim cu poftă!
Informații Nutriționale
Video
Note
Dacă vă plac deserturile cu brânză, neapărat să încercați și aceste plăcinte cu brânză dulce. Sigur vă vor fi pe plac!
Cu drag,